Către profesorii Academiei deseori se adresează părinții cu întrebarea: Ce este mai bine pentru copilul nostru, lecțiile în grupul de începători sau lecțiile individuale?

În mod indirect ne străduim să răspundem la această întrebare atunci când copilul înscris trece inițial ora de probă. El este testat pentru a i se verifica anumite capacități, necesare la studierea șahului. Totuși, copiii de vârstă preșcolară sunt foarte diferiți, nu doar după dezvoltarea psihică și a capacităților, dar și după cea relaționară pentru că fiecare vine dintr-un anumit mediu familial.

În cadrul lecțiilor individuale copilul se simte mai confortabil, deoarece nu se teme să vorbească. Acest lucru îi permite profesorului (antrenorului) să vadă gradul de stăpânire a materialului, să intervină prompt în cazurile când tema nu este înțeleasă.

Studierea șahului după un program individual mai are și alte priorități. De exemplu, copilul este mai deschis și modul său de însușire a materialului este mai accesibil pentru profesor. Astfel profesorul are posibilitatea să-i corecteze programul luând în considerare viteza lui de reacție și asimilare. O altă prioritate a lecțiilor individuale constă în faptul că dialogul dintre profesor și elev decurge mai activ. Copilul are un feedback mai expus, care permite profesorului să înțeleagă clar când lecția este însușită și poate trece la altă temă.

Un  factor important este acela că în timpul lecției individuale copilul se concentrează mai bine pentru că nu este distras de alți copii. Astfel reușita îi sporește. Dacă însă copilul are probleme cu adaptarea la schimbarea mediului, greu intră în contact cu alți copii, nu este obișnuit cu activitățile în grup, atunci lecțiile individuale sunt mai indicate. Acestea sunt și mai scurte, pentru că el nu rezistă psihologic la o lecție de durată mai mare. O asemenea sarcină și-o asumă profesorul în funcție de particularitățile dezvoltării psihice a copilului.

Lecțiile individuale mai au un avantaj. Profesorul îl pregătește pentru un eventual turneu știindu-i clar nivelul de joc și momentele slabe. Astfel pregătirea poate fi bazată pe înlăturarea unor deficiențe care mai greu se descoperă în cadrul grupului.

Având aceste repere fiecare părinte decide în ultima instanță ce i se potrivește mai bine copilului său, ținând cont desigur și de recomandările profesorului. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *