Ieri s-au încheiat turneele tradiționale de șah „Pionul campion” și „Căluțul Năzdrăvan”, petrecute sub egida Academiei de Șah Bologan. Ediția curentă, de iarnă, i-a adunat pe cei mai buni. Peste 60 de mici șahiști și-au manifestat dorința să-și încerce puterile și să obțină bineînțeles următoarea categorie sportivă. Interesul pentru asemenea competiții de obicei este cauzat de 2 lucruri: verificarea nivelului de joc și speranța de a avansa pe scara măiestriei șahiste.

Turneele sunt deschise ceea ce permite participarea tuturor elevilor doritori – nu doar din cadrul Academiei de Șah Bologan – care corespund cerințelor de vârstă și sunt legitimați împreună cu antrenorii lor la Federația de Șah a Moldovei.

Elevii academiei a avut o prestație bună in ambele turnee. Mai puternică decât adversarii ei, în competiția pentru categoria a III-a, a fost Dodon Valeria (antrenor Ionaș V.), care a ocupat locul 2, cedând prima poziție lui Farmusatii Serafim (antrenor Guțanu V.). Acest rezultat, de 6 puncte la activ, nu i-a permis însă Valeriei să obțină categoria a III-a. De asemenea îi menționăm pe Josan Marius (antrenor Văzdăuțan V.), Tomescu Marc (antrenor Ionaș V.) și Elisei Cosmin (antrenor Coadă E), care au acumulat câte 7 puncte și au împărțit locurile 1-3, îndeplinind normativul categoriei a III-a. În clasamentul final a contat întâlnirea directă, în care Marius s-a dovedit a fi mai puternic ca rivalii săi.

În turneul celor mai mici, fără categorie sportivă, Vicol Stelian (antrenor Coadă E.) a ocupat locul 2 și cu 7 puncte la activ s-a învrednicit de categoria a IV-a, la doar 6 anișori. Al doilea discipol al academiei în categoria începători, Socolov Egor a reușit să urce și el pe podium, bucurându-se de locul 3. Acest rezultat este prima performanță în viața sa obținută într-un astfel de turneu.

Îi felicităm pe toți participanții și le dorim la început de an mult succes în toate competițiile care vor urma.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *