În acest week-end s-au încheiat turneele de șah calificaționale organizate de Academia de șah Bologan. Aceste turnee se perec în format deschis – ceea ce permite participarea șahiștilor din alte școli specializate în domeniu. Turneele sunt așteptate de mulți copii de pretutindeni, deoarece în asemenea competiții își verifică măiestria și cunoștințele acumulate la lecțiile de șah.

Turneul celor mai mici Pionul campion a adunat de data aceasta peste 60 de participanți, de diferite vârste. Micii șahiști s-au întrunit cu dorința de a obține prima lor categorie sportivă care de obicei se atribuie celor mai buni începători. Dintre elevii Academiei îi menționăm pe Tobiș Daniel (locul 2), Tomescu Marc (locul 2), Cebanovschi Alexei (locul 3), Kofanov Dima (locul 4). Toți au îndeplinit normativul pentru categoria a 4-a, acumulând numărul necesar de puncte.

Destul de strânsă a fost concurența în turneul Căluțul năzdrăvan, între șahiști de categoria a 4-a. Cel mai bun a fost Victoraș Baltaga (6 ani) care a încheiat turneul cu brio cucerind medalia de aur.

În turneul Turnul de fildeș, între elevi de categoria a 3-a, s-au evedențiat alți doi discipoli ai Academiei, Hariton Luca – medalia de aur și Baltaga Sofia, medalia de aur, care au evoluat în diferite categorii de vârstă.

Transmitem sincere felicitări elevilor noștri și tuturor participanților la turneele vizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *