Prințesa Diana a fost o jucătoare de șah excelentă, iar când vizita orfelinate și spitale, putea fi adesea văzută practicând acest joc cu copiii. A fost una dintre ocupațiile preferate prin care a găsit bucurie și divertisment pentru ea și pentru ceilalți, în special pentru copiii care puteau beneficia de stimulare mentală și interacțiune socială. Șahul nu este doar un joc, susținea prințesa, ci și o modalitate excepțională de a antrena gândirea logică, concentrarea și memoria. Pentru copii, în special pentru cei din spitale sau orfelinate, șahul poate fi nu doar distractiv, ci și o mijloc de a scăpa de momentele dureroase sau dificile.
Arnold Schwarzenegger este prieten cu șahul încă din copilărie. A abordat problema temeinic: și-a introdus întreaga familie în joc. Mai mult, a avut propriul antrenor de șah, care lucra cu Arno, soția sa și cei patru copii ai lor. Are două scaune speciale pentru a juca șah, unul cu inscripția „Câștigător”, celălalt „Pierzător”. În calitate de guvernator al Californiei, renumitul actor este un exemplu viu de figură publică căreia îi place să joace șah. Schwarzenegger a postat pe rețelele de socializare fotografii cu el jucând șah, menționând că șahul este mai mult decât un simplu joc; este o metaforă pentru viață, unde strategia, previziunea și tăria de caracter sunt esențiale pentru succes.
Madonna, regina muzicii pop, este o altă celebritate cunoscută pentru dragostea sa pentru șah. În diverse interviuri, Madonna a menționat că șahul este una dintre modalitățile ei preferate de a se relaxa și de a-și menține mintea ageră. A fost văzută jucând șah cu prietenii și colegii ei în timpul turneelor și în pauzele de la filmări. Pentru Madonna, șahul este nu doar un hobby, ci o formă de artă care combină disciplina și creativitatea, reflectând complexitatea și profunzimea propriei sale muzici.
Madonna a jucat peste nouăsprezece mii de partide online. Ea (la fel ca Schwarzenegger) vizitează un antrenor de șah. Mentorul ei este campionul scoțian A. Norris. Fiind atât de mult atrasă de șah a făcut din joc o parte a culturii familiei sale.
Napoleon Bonaparte, unul dintre cei mai influenți lideri militari ai lumii, era cunoscut pentru dragostea sa pentru șah. Se spune că și-a perfecționat strategia de luptă studiind jocul de șah și reflectând abilitățile sale tactice pe tablă. Napoleon a preferat un stil agresiv, atacând rapid și fără ezitare, iar această abordare i-a caracterizat și comportamentul pe câmpul de luptă. Un exemplu excelent este meciul său cu generalul Bertrand din 1820 pe Sfânta Elena, care demonstrează preferința sa pentru jocurile ofensive.
Jorge Luis Borges, scriitor și poet argentinian, a fost și un fan al șahului, pe care îl considera o formă pură de artă și un microcosmos al lumii. Borges a scris mai multe poezii și eseuri în care șahul joacă un rol central, folosindu-l ca instrument pentru a explora concepte filosofice precum infinitul, dualitatea și destinul. În operele sale, șahul devine o punte între real și imaginar, între logică și mister, oferind o perspectivă unică asupra naturii umane și a universului.
Sophia Loren este o fană a șahului, iar întreaga ei familie îl poate juca. Presa publică periodic fotografii cu celebra actriță la tabla de șah alături de familia ei. S-a constatat că persoanele de vârstă înaintată care joacă șah au adesea mult mai puține probleme cu activitatea mentală. Un exemplu frapant este Sophia Loren, care la venerabila sa vârstă (născută în 1934) își păstrează mintea limpede. Ea însăși în interviurile sale menționează acest lucru ca un secret al longevității vieții.
Thomas Eliot, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, este un alt exemplu excelent al influenței șahului asupra lumii literare. Eliot a fost nu doar un pasionat de șah, ci a încorporat și elemente ale jocului în scrierile sale. În poemul său complex și dens „Țara pustie”, Eliot folosește imagini și simboluri inspirate de șah pentru a transmite teme de căutare și descoperire spirituală, reflectând complexitatea jocului și multiplele straturi de interpretare. Această integrare a șahului în literatură demonstrează capacitatea jocului de a servi drept metaforă pentru condiția umană, explorând idei de strategie, conflict și rezolvare a conflictelor în contextul vieții moderne.