Atunci când interpretam șahul ca „viața în format mic” folosim acest concept urmărind 2 scopuri:
1. Pentru a aborda șahul sub un alt aspect și a dobândi o mai buna înțelegere a evenimentelor și acțiunilor care se produc pe tabla de șah.
2. Pentru a asemăna figurile cu oamenii și a le descoperi astfel valoarea și semnificația, cercetându-le implicarea lor în aceste evenimente.
Analizând acțiunile figurilor în timpul jocului ne închipuim cum pot proceda oamenii în anumite situații. Prin intermediul figurilor găsim explicații comportamentului prin care oamenii se manifestă, și invers. Această analogie este posibilă având în vedere că figurile de șah și oamenii au multe caracteristici comune și le distingem prin: valoare, adrese (domiciliu, serviciu etc.), aspect unic, posibilitatea de a se mișca, drumurile (liniile) pe care se deplasează, rolul pe care îl au în contextul anumitor evenimente și capacitatea de a le influența, necesitatea de a se coopera etc. Volens-nolens echivalăm aceste 2 complexități – viața și șahul.
Persoanelor cu o bogata experiența de viață, le este mai simplu sa înțeleagă șahul decât celorlalți, pentru ca ei pot aplica cunoștințele extrase din experiența proprie în procesul de studiere a operațiunilor și procedeelor șahiste. În conținutul jocului adulții mai ușor găsesc echivalente situațiilor trăite realmente în anumite circumstanțe. Viața reală este o practică de neînlocuit în acest sens. Și, desigur, servește drept sursă inepuizabilă de situații firești și imprevizibile care ne corectează și ne motivează faptele.
Cu totul altfel stau lucrurile în lumea copiilor. Ei nu posedă această experiență. De aceea, șahul le vine în ajutor. Ei pot studia foarte detaliat figurile care se mișcă și produc diferite efecte pe tabla de șah, în timp ce realitatea obiectivă rămâne pentru ei un domeniu al enigmelor și dilemelor. Iar oamenii din această realitate sunt niște ființe care doar interacționează și deseori au un comportament „inexplicabil” și inaccesibil înțelegerii lor.
De exemplu, pionul este piesa cu cea mai mică valoare. Pe de altă parte, în viața reală, este un copil care se confruntă zilnic cu diferite probleme, rezolvarea cărora îl încurajează să meargă înainte. Odată cu aceasta se dezvoltă și valoarea sa crește, pentru că experimentează și acumulează cunoștințe inedite. Astfel, capătă o altă pondere ca persoană și o altă importanță, chiar dacă își păstrează statutul de pion. Maturizându-se, încet cu încetul se îndepărtează de mediul său obișnuit, aderând la societatea multor oameni necunoscuți. Cât era mic vedea anturajul său de departe, fiind tutelat de părinți. Trecând însă de linia de mijloc a tablei pionul intră de unul singur în societatea necunoscută anterior, îi simte presiunea crescândă și îi penetrează conținutul ei intrinsec. Astfel, își continue calea spre realizarea visului său – de a-și valorifica persoana. Aceasta se întâmplă ajungând la câmpul de transformare.
Calul are valoarea cea mai mică dintre toate figurile. Cu toate acestea, proprietatea sa unică ne învață să abordăm orice problemă cu care ne confruntăm din perspectiva unei posibile soluții. Calul ne demonstrează că nu există impedimente care ne-ar opri din mersul nostru înainte. Trebuie să fim insistenți și creativi, iar soluțiile pe care le elaborăm ne pot surprinde chiar pe noi înșine, precum și mișcările Calului sunt deseori neașteptate. Așadar, Calul ne insuflă certitudinea că orice obstacol poate fi depășit. De noi depinde cum realizăm astfel de obiective.
(va urma)