În ultimii ani mai mulți experți în domeniul șahului și o serie de instituții educaționale depun eforturi pentru a introduce șahul în învățământul școlar, preponderent ca obiect opțional. Cu toate acestea, subiectul ridică încă multe întrebări din partea profesorilor și părinților. În instituțiile specializate scopul principal al acestor tentative este clar – identificarea timpurie a talentelor de șah. La scară largă însă, când este vorba de școala de cultură generală bineînțeles că obiectivul principal este familiarizarea unui număr cât mai mare de copii cu acest „joc al minții”, care are o mare influență educativă, instructivă și dezvoltativă. De aici rezultă că și metodele de predare trebuie să fie altele, pentru că tinerele talente sunt unice și dispun din start de aptitudinile necesare. Nu toți copii însă au capacitățile inițiale corespunzătoare. Școala trebuie să devină o pepinieră de creare a mediului fertil de dezvoltare în care se vor diferenția tinerele talente. Cu alte cuvinte, școala are ca sarcină să cultive interesul pentru șah, ca fiecare să poată face o alegere proprie și benevolă între șahul amator – pentru dezvoltarea personală – și șahul profesionist, ca specialitate. De aceea, ritmul și metodele de instruire aplicate cu succes în instituțiile din domeniu nu trebuie extinse asupra tuturor copiilor. Instruirea pentru obținerea rezultatelor sportive îi pune în situația pe copii permanent să concureze între ei. Chiar dacă aceasta este în caracterul lor nu trebuie de exclus faptul că pierderea într-o partidă reală este o umilință intelectuală colosală. Ne dăm seama că unii copii suportă dureros chiar și cele mai ușoare traume mentale.
Decizia de a introduce în școala generală șahul ca obiect de studiu este bună și chiar necesară, dar trebuie realizată odată cu implementarea metodelor corecte de predare. Șahul trebuie învățat numai bazându-ne pe o formă acceptabilă de joc care nu va traumatiza în nici un fel psihicul copilului. În acest sens există și câteva soluții plauzibile. O metodă foarte simplă și eficientă din punctul de vedere al pedagogiei și psihologiei copilului este de a juca șah în echipe. În clasele primare, partida consultativă pare a fi forma optimă. În același timp, jocul în grup are un efect pozitiv asupra copiilor din următoarele motive:
1. Responsabilitatea pentru luarea unei decizii este distribuită între membrii echipei și, în consecință, pierderea din joc se suportă mult mai ușor de către fiecare participant.
2. Faptul că copilul este în echipă are efect psihoterapeutic, deoarece grupul oferă sprijin psihologic fiecăruia dintre membrii săi. Experiența pozitivă a grupului, adecvarea și stabilitatea stimei de sine a grupului în ansamblu trec la nivelul individual și devin proprietatea fiecărui elev.
3. Practicând la lecții șahul în grup, efectul terapeutic este atins și datorită așa-numitei „ieșiri” într-o poziție de cercetare în raport cu problema. După cum observă experții în domeniul pregătirii psihologice de grup, capacitatea de a realiza o astfel de ieșire poate deveni o achiziție valoroasă pentru elevi. La vârsta de 6-12 ani are loc formarea așa-numitului mecanism de „acțiune în minte” și se decide dacă copilul va fi o persoană inteligentă. Iată unde iese la iveală importanța și rolul exclusiv al șahului.
4. Jocul în echipă îndeplinește și una dintre cerințele de bază ale psihologilor copiilor, care spune că sistemul de educație școlară este conceput, în primul rând, pentru a socializa elevii, adică pentru a-i familiariza, a-i adapta la viața din sistemul social. Adică, se ocupă doar de acele jocuri care contribuie la acest lucru.
5. După asimilarea unui anumit bagaj de cunoștințe și obținerea unei practici mai bune de joc se poate trece la partide individuale. Dar, și în acest caz, pedagogul trebuie să monitorizeze cu atenție fiecare partidă. Elevii vulnerabili din punct de vedere psihologic sunt lăsați în grup pentru a-și continua propria experiență. Ca să fie admiși la jocul individual, ceea ce inevitabil se va întâmpla, este necesar să li se împartă partida pe părți, pentru a alterna jocul în grup cu cel individual. De exemplu, cineva joacă deschiderea, iar grupul său se include la etapa jocului de mijloc – ca să-și asume rezultatul.