Micii șahiști sub 7 ani din Republica Moldova și România au fost invitați să joace într-un turneu inedit – ”Cupa Copilăriei”, organizat pentru prima data la Chișinău. În cursa pentru podium și premii bănești, s-au înscris 16 viitori maeștri. La turneu au participat atât șahiști cu prima și a doua categorie sportivă la șah, cât și începători debutanți. În alte țări astfel de concursuri se petrec frecvent și culminează cu campionate naționale în această categorie de vârstă. Mai mult, Federația Internațională de Șah desfășoară anual campionatul mondial între șahiști sub 7 ani.
După șapte runde jucate, Iaroslav Agafonov (Chișinău) a acumulat 7 puncte din 7 posibile şi a obținut cupa de aur. Argintul i-a revenit lui Nikita Gavrilov, din România, locul 3 – Darius Priseajniuc, locul 4 – Mark Melnic, locul 5 – Cristian-Maximilian Cocieri.
Cel mai bun joc între fete l-a demonstrat Buzu Andreea, locul doi și argintul l-a obținut Gia Nicolăescu, locul 3 și cupa de bronz – Alexandra Jereghi, iar locul 4 –Victoria Dodii. La festivitatea de premiere toți participanții au primit cadouri şi diplome, iar învingătorii au primit premii bănești şi cupe. Turneul a demonstrat o dată în plus că copiii pot însuși tainele șahului de la vârsta preșcolară și la dorința părinților poate fi predat în clasa întâia.