Evoluția lui Alex Galațanu, elevului Academiei de Șah Bologan, este una pe cât de liniștită pe atât de exemplară. Încă din prima zi, de la ora de probă, când a fost înscris în grupa celor începători, am înțeles că este un copil talentat, cu o înțelegere formată a șahului. După numai câteva luni de pregătire Alex „a strălucit” l-a primul turneu de șah din viața sa, „Pionul Campion”, parcurgând competiția fără înfrângeri și ocupând locul întâi. După aceasta a urmat o perioadă îndelungată de acalmie, cu suișuri și coborâșuri, fără rezultate fulminante, în care Alex de rând cu colegii săi din echipa Academiei continua să învețe sârguincios, într-o maniera reținută și uneori chiar distantă, încercând să pătrundă cât mai adânc în sensul miraculos al șahului. I-am admirat mereu perseverența și asiduitatea, știind că a avut de trecut și prin momente de dezamăgire. Alex însă nu și-a pierdut curajul. Calitățile sale de luptător adevărat l-au ajutat să reziste, l-au ținut mereu în dimensiunea evoluției sale șahiste. Și, iată, rezultatul mult-așteptat astăzi ne bucură pe toți. Câștigarea turneului Cireșar 2023 este nu doar un rezultat sportiv, prin care și–a confirmat statutul de jucător de categoria I. Este o victorie asupra îndoielilor, într-o confruntare directă cu sine. Ca și în primul său turneu Alex a câștigat în toate partidele cu excepția partidei din runda a 2-a, încheiată cu remiză. Îl felicităm călduros cu acest succes!

Dragi copii! Orice succes, oricât de mic, este precedat de o muncă sistematică. Nu trebuie să vă deruteze micile înfrângeri, nici momentele de disperare. Șahistul este o personalitate cu cunoștințe, experiență și calități distincte, pe care vi le formați de-a lungul timpului. Urmați exemplu lui Alex Galațanu și veți ajunge să fiți învingători.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *