Ieri, în ultima zi de iarnă, a luat sfârșit Campionatul municipiului Chișinău la șah între copii, în categoriile de vârstă până la 10 ani și până la 8 ani. Ediția curentă a întrunit circa 65 de tineri șahiști din Chișinău și suburbii care au concurat pe parcursul a 5 zile. Îi felicităm pe elevii noștri care au evoluat cu succes obținând un rezultat remarcabil. Aceștia sunt Luca Hariton și Cristi Popa (antrenor Valeriu Ionaș) care au încheiat competiția pe locul I și II, în cele 2 categorii de vârstă, îmbogățind palmaresul Academiei de Șah Bologan cu încă 2 cupe.
Bravo, băieți!