Mulți începători sunt interesați să afle care trebuie să fie nivelul de joc în procesul evoluției lor ca șahiști. Astfel de întrebări și le pun și unii antrenori. Este știut că odată cu creșterea nivelului de joc până la categoria a 3-a trebuie să existe un echilibru optim dintre teorie și practică. Acesta reprezintă 75% practică și 25% teorie. La etapa de tranziție spre a doua categorie, relația nu se schimbă semnificativ. Dar, totuși, diferență între viziuni la acest subiect o constituie modul în care este abordată teoria și aspectele principale asupra cărora se insistă în procesul de pregătire.
Dacă la nivelul categoriei a 3-a jucătorul trebuie să cunoască matul elementar cu dama împotriva regelui, turnul împotriva regelui, cele mai simple finaluri de pioni și de turnuri, atunci nivelul indicat pentru categoria a doua implică anumite cerințe ce țin de calitatea jocului. Următoarea categorie – după a 3-a – presupune și alte competențe:
a) înțelegerea regulilor de bază în jocul din deschidere;
b) conștientizarea importanței jocului activ;
c) alegerea conștientă a celei mai bune mișcări din mai multe;
d) consolidarea conceptului de slăbiciuni tactice.
Să ne oprim asupra acestor puncte mai detaliat.
a) Reguli de bază pentru jocul din deschidere
Deschiderea este una dintre cele trei etape ale jocului. Un șahist care nu știe să joace o deschidere se va condamna cu siguranță la poziții dificile și la un joc anevoios în continuare. Este ca și cum ai începe o cursă cu handicap fiind în situația să te recuperezi. Este clar că la nivelul celei de-a doua categorii lacunele în pregătirea deschiderii vor avea un efect redus. La acest stadiu este important să înțelegem principiile de a juca deschiderea și să le urmăm într-un joc practic. Astfel se pot dobândi anumite abilități care intră în deprindere și devin un reper sigur al jocului de mai departe.
b) Importanța jocului activ de figuri
La nivelul categoriei a 3-a, majoritatea partidelor eșuează din cauza erorilor. Cu toate acestea, pe măsură ce priceperea jucătorilor crește, greșelile devin din ce în ce mai puține și rezultatul este predeterminat de alți factori.
Un șahist puternic încearcă să crească activitatea pieselor sale cu fiecare mișcare. Sau reduce activitatea pieselor adverse. Când diferența de activitate a pieselor devine semnificativă, aceasta se transformă într-un avantaj material sau jocul este decis prin combinație. Așadar, legea generală a șahului spune că activitatea pieselor se transformă într-un avantaj material sau se încheie cu o lovitură tactică decisivă.
Pentru jucătorii începători, activitatea constă în atacarea constantă a pieselor adversarului. Pentru un jucător de categoria a 2-a noțiunea de activitate include și îmbunătățirea constantă a poziției pieselor sale.
c) O alegere conștientă a celei mai bune mutări
La nivelul celei de-a doua categorii șahistul trebuie să stăpânească deja tehnica elementară de calcul. Adică, atunci când alege o mutare, vede cel puțin două sau trei mutări candidate. O mutare-candidat este una dintre mișcările posibile într-o anumită poziție. Ar trebui structurat procesul de alegere a celei mai bune mutări. Se recomandă notarea acestor mutări-candidat în jocurile de antrenament pentru o analiză ulterioară. Treptat, șahistul începe să facă această muncă în mintea sa. El își rezumă acțiunile, începe să se gândească la fiecare mutare, să vadă mutările alternative, să le compare și să le evalueze.
De fapt, la această etapă, este lansat procesul de formare a gândirii șahiste.
d) Abilitatea de a găsi slăbiciuni tactice
Abilitatea de a vedea „țintele” pentru atac sau presiune creează un „focus” al gândirii. Alegerea mutărilor-candid se efectuează cu un scop anumit, care poate fi: creșterea presiunii asupra unui pion slab, distrugerea acoperirii de pioni a regelui, pătrunderea cu turnul pe linia a șaptea și altele.
Dorința de a găsi „puncte slabe” în poziția adversarului și de a-și activa piesele pentru a le transforma în „găuri deschise” îmbunătățește în mod natural calitatea jocului și eficacitatea lui.