După cum se aștepta în dimineața zilei de 29 iunie la Clubul de Șah din Chișinău a avut loc un simultan cu participarea campionului mondial Anatoly Karpov, însoțit de marele maestru Viorel Bologan. Din partea Academiei de Șah Bologan au participat Galațanu Alex, Petrachi Radu, Dăscălescu Vitalie și Baltaga Sofia. După eveniment tinerii noștri șahiști și-au împărtășit emoțiile trăite și impresiile de la partidele lor jucate împotriva marilor maeștri.
Radu Petrachi: Domnul Karpov făcea mutări pe care eu le înțelegeam numai că la începutul jocului de mijloc – în apărarea spaniolă – am intrat deja într-o poziție pierdută. Vedeam că figurile lui sunt mult mai active ca ale mele.
Alex Galațanu: În urma unui schimb de figuri în centru adversraul și-a pus un cal pe d6 care s-a dovedit a fi foarte puternic. Mi-a intimidat poziția pe întreg parcursul partidei de mai departe și nu am găsit soluții să mă salvez.
Vitalie Dăscălescu: Am terminat partida într-un final în care îmi părea rău să închei jocul chiar dacă adversraul avea superioritate numerică la figuri.
Sofia Baltaga: Domnul Bologan m-a lăudat că am jucat bine. Eu însă cred că puteam să opun mai multă rezistență dacă nu pierdeam 2 pioni în jocul de mijloc. Într-un final de turnuri în care adversarul avea avantajul a doi pioni mi-a fost greu să mă apăr pentru că nu posed încă bine tehnica de joc în apărare pentru astfel de situații. De aceea, am fost nevoită să cedez.